Apărarea libertăților cetățenilor
Istoria Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene
Istoria Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene
Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, proclamată solemn la Consiliul European de la Nisa pe 7 decembrie 2000, este un moment istoric de referință pentru protecția drepturilor cetățenilor în Europa. Parlamentul European insista deja de mult timp să se redacteze un astfel de document. Deputații europeni au considerat că este important ca fiecare cetățean să-și poată cunoaște drepturile și libertățile fundamentale care-i sunt garantate în Uniune și în statele sale membre și să existe un sistem de căi de atac în cazul încălcării lor. Carta a fost concepută ca un etalon fundamental și a fost redactată într-un mod cu totul original. Ea reunește ansamblul drepturilor civice, politice, economice și sociale de care se bucură cetățenii europeni și toți cei care trăiesc pe teritoriul Uniunii Europene.
Drepturile omului înscrise în cartă sunt esențiale și inalienabile. Misiunea cartei este să le protejeze mai bine în contextul evoluției societății și al progresului social, științific și tehnologic. Drepturile consacrate se regrupează în jurul unor principii esențiale: demnitatea umană, libertățile fundamentale, egalitatea dintre persoane, solidaritatea, cetățenia și justiția. Carta mai are drept obiectiv să ajute popoarele europene să devină din ce în ce mai unite pentru a putea împărtăși un viitor fondat pe valori comune. Începând din 2009, drepturile fundamentale capătă o cu totul altă valoare, deoarece Tratatul de Lisabona include o referire la Carta drepturilor fundamentale. Aceasta este anexată tratatelor și începe să fie aplicată în toate jurisdicțiile Uniunii Europene.